Este iarăși acea perioadă a anului în care evenimentele de toate tipurile nasc invitații atunci când nici nu te aștepți. Este un motiv de presiune, dar o ședință de cumpărături în căutarea unor rochii de ocazie potrivite îți dă inclusiv motive de satisfacție!
Înainte de a te apuca de cumpărături, faci unele investigații. Începi să te gândești dacă acea rochie pe care ai purtat-o la nunta verișoarei ți se mai potrivește sau dacă nuanța e potrivită pentru un botez sau o cununie civilă. Însă, pentru a fi o apariție gata să întoarcă privirile nu te poți mulțumi doar cu o rochie elegantă pe care a mai văzut-o toată familia și prietenii.
O rochie de ocazie pentru evenimente speciale trebuie aleasă pe sprânceană pentru că la final tu vei fi mulțumită. Și, mai ales pentru că nu toate ne putem lăuda cu un corp 90/60/90, e important să alegem hainele, astfel încât sa ne avantajeze. Ține cont de câteva sfaturi utile și data viitoare vei fi fericită cu vestimentația aleasă!
In mediul online, dar și în magazinele de specialitate care vând rochii de ocazie, sunt sute, chiar mii de modele din care să alegi. Dintre toate însă, numai un anumit stil ți se va potrivi cel mai bine, în funcție de talie, înălțime, croi și gusturi.
Vestea bună este că, dacă faci o investiție bună de la început, rochia va avea exact efectul pe care ți-l dorești. In momentul în care probezi haine de damă prima oară, în primul rând consideră să te simți confortabil în ele. Aceasta pentru că așa cum simți rochia la prima încercare, la fel o vei simți pentru tot restul petrecerii. Nu credem ca ți-ai dori să tragi de bretele, să simți că te sufocă sau să tragi de un pliu.
Lungimea și croiala sunt foarte de importante atunci când alegi orochie de ocazie potrivita pentru tine. Lungimea rochiei depinde inclusiv de evenimentul la care trebuie sa participi. Urmărește armonia, înainte de stil. Modelul și croiul raportate la statura și silueta sunt alte aspecte pe care să îl analizezi cu ochi obiectiv când cumperi o rochie, fie ea de seară, fie de zi.
Apoi, este foarte importantă ocazia pentru care se alegi ținuta respectivă. Dacă îți cumperi rochia pentru o nuntă, atunci poți să alegi rochii de seară lungi, modele mai luxoase, cu aspect glamour. Rochiile cu decolteu, despicătură, paiete sau țesătură strălucitoare sunt potrivite, atâta timp cât modelul pică turnat și vizual nu este nici prea mult, nici foarte puțin.
Pentru rochia de domnișoară de onoare e obligatoriu să te consulți cu mireasa! Este ziua ei cea mare, așa că nu te supăra daca alege culoarea și modelul pentru tine!
Dacă este doar un cocktail atunci situația se simplifică. Poți merge către un model de rochie de zi, inclusiv un stil relativ casual dacă dress code-ul îți permite și cu un design mai simplu.
Pentru un eveniment de afaceri întotdeauna trebuie să mizezi pe haine mai sobre, dar întotdeauna elegante. Este un detaliu de etichetă, până la urmă!
De exemplu, o rochie lunga, luxoasa, este potrivita pentru ocazii mai sofisticate in timp ce modelele mini sau chiar si unele midi sunt potrivite mai mult pentru petrecerile informale. O rochie de ocazie midi este, de asemenea, potrivită pentru cununia civilă sau pentru un botez.
Croiala si mărimea merg mână în mână întrucât reprezinta cheia pentru ca aceasta piesa vestimentară să arate impecabil pe tine.. Nu te lăsă păcalită că ți s-ar potrivi o mărime mai mică. De altfel, e o opțiune de gust, dar totuși nu căuta rochii de ocazie XXL cu un croi de sirenă. Nu doar că va fi dificil să găsești, dar întreabă-te cât de comodă îți va fi acea ținută pentru ore lungi.
Cel mai bine, alegi o rochie cu o linie confortabilă, cambrată dacă te ajută talia, mulată sau sirenă pentru o siluetă impecabilă. Dacă ești genul care se bucură să danseze toată seara, alege o rochie în clini sau cloș, lungă sau scurtă, care să îți susțină pasiunea și să îți ajute mișcările.
Până la urmă, probează, vezi cum stă cu ea și fii onestă cu tine! Dacă vrei sa o cumperi de pe internet atunci măsoară-te cu atenție și compara mărimea cu măsurile tale.
Poți să îți întrebi și partenerul pentru liniștea ta. Nu că ar purta el hainele, dar pentru că ați putea sta îmbufnați pe tema unei ținute, în loc să vă distrați.
Apoi, este important și prețul pe care dorești să îl plătești pentru o rochie potrivită pentru ocazii speciale. Insă, trebuie să ții cont că o investiție în câteva rochii elegante îți vor acoperi necesitățile pentru 2-3 ani. Mai ales dacă este o rochie deosebită, nu ezita sa o cumperi întrucât sigur vei regreta mai târziu. O rochie prea ieftină sigur ascunde unele dezavantaje. La prețuri rezonabile, nicidecum piperate, poți să găsești modele de rochii de ocazie, de zi sau de seară, care parcă pe tine te așteptau în magazin.
Anumite modele de rochii, indiferent cât ar fi ele de frumoase pot să îți evidențieze sau să îți ascundă defectele.
De exemplu, dacă îți plac culorile tari și în tendințe, atunci o rochie de ocazie verde smarald sau violet nu ar trebui să îți lipsească întrucât sunt la modă nuanțele puternice și pline de personalitate. Si, chiar dacă ai câteva kilograme în plus sau nu ai trup de sirenă sau de zână, nu trebuie să îți fie teama de aceste culori, poartă-le cu cea mai mare încredere și fii tu vedeta evenimentului. Confortul, eleganța și Atitudinea contează!
Feminitatea e o lecție de atitudine și eleganță, mai mult decât este una de tendințe!
Si, acum ca a început sezonul nunților în mod clar trebuie să cumperi rochii ocazii care să și se potrivească. Ținând cont de aceste câteva mici sfaturi pe care ți le-am dat vei putea să găsești rochii de nuntă perfecte pentru tine. Poți chiar să te încumeți să alegi rochii de nașă senzuale sau pentru domnișoare de onoare considerând cont de aceste sfaturi întrucât, având în vedere ca îți stii prietenele de atâta timp, vei putea sa le surprinzi chiar într-un mod plăcut.
Insă, indiferent dacă rochiile sunt scurte sau lungi ele au darul să scoată în evidență trăsăturile și personalitatea. Așadar, indiferent care este silueta ta, există rochia potrivită și pentru tine.
Un ghid de stil – află tot ce trebuie să știi despre rochii de ocazie, când și cum să le porți Este iarăși acea perioadă a anului în care evenimentele de toate tipurile nasc invitații atunci când nici nu te aștepți. Este un motiv de presiune, dar o ședință de cumpărături în […]